Unire-n cuget și-n simțiri

30 noiembrie, 2010.  O zi obișnuită de școală. Mă îndreptam spre careu printre elevii gureși. Mă așteptam la un discurs cu personalități politice, de care m-am cam săturat, ca să fiu sincer. Și, spre bucuria mea, a fost altfel. Cu emoții în suflet am ascultat intonarea Imnului Național și pentru o clipă parcă am revăzut Catredala de la Alba Iulia, ce a consfințit idealul de unitate națională. Despre ideea de unitate națională a vorbit, în cuvinte sincere și fără grandomanie politicianistă, prof. Dărău Paula. Și așa, cu pietate, trebuie să vorbim și să gândim despre acest moment de excepție – consfințirea unității naționale pe 1 decembrie 1918. De obicei copiii sunt gălăgioși în careuri și nu-i prea interesează ce se spune, dar cred că de data aceasta au fost captivați de cele ce au urmat. Eleva Morcan Cristina, din cl. a XI-a B, a recitat cu mare emoție și adevărat talent poezia regretatului poet Adrian Păunescu, cu un titlu atât de sugestiv – Mamă țară. Nici nu se putea mai bună alegere, care vine și ca un elogiu adus celui care a umplut de lacrimi și speranțe sufletele a mii și mii de tineri însetați de frumos și adevăr. Eram tânăr și ascultam cu sufletul la gură transmisiunile directe la radio ale cenaclului „Flacăra”, condus cu dăruire și pricepere de poetul Adrian Păunescu. L-am cunoscut și direct pe poet, la Țebea, după ce au ajuns la putere „democrații”, cei care nu i-au pus la dispoziție scena, pentru că era „comunist” și se chinuia să vorbească mulțimii de la un microfon conectat la o baterie a mașinii, ce se descărcase. L-am rugat, cu lacrimi în ochi, să vorbească direct, pentru că avea suficient public și cu toții eram foarte aproape, la 2-3 metri distanță. A cântat și a recitat dumnezeiește, sfidând ignoranța și aroganța mai marilor zilei.  Pe scenă se perindau tot felul de „personalități” politice ale vremii, partide ce-și făceau o propagandă mincinoasă. Nimeni nu s-a străduit să-l ajute pe poet, care o fi având și el păcatele lui, dar măcar demnitate a avut până în ultima clipă a vieții. Odihnească-se în pace! Dar să revenim la ale noastre, la acest careu ce s-a desfășurat fără propagandă fals patriotică și de aceea elevii au devenit și mai atenți, când, prin grija d-lui profesor Bocu Ioan, s-a reprezentat cu mare succes … de public sceneta Moș Ion Roată și Unirea, după Ion Creangă. Am văzut o reprezentare mai mult decât convingătoare, în care s-au implicat elevi din cl. a IV-a. Se simțea în sufletul lor plin de sinceritate emoția reprezentării – nimic fals, nimic ….. ocazional. Gesturile erau sincere și verva pe măsură. A existat și un moment comic, primit sincer de copii, referitor la bolovanul (o cutie pirpirie de carton) ce trebuia purtat numai de țăranul român. Poate copiii s-or fi gândit că nu e bine ca și în zilele noastre „bolovanul” să fie destul de greu și să-l ducă în spate tot poporul român și fără implicarea „boierilor” (citește – politicienii). Nu știu dacă și copiii au perceput așa întâmplarea, dar numai faptul că au fost receptivi și au râs cu poftă este un fapt pozitiv. Îl traduc așa: câtă vreme ne mai amintim de cei care s-au jertfit pentru unitatea națională, câtă vreme mai găsim în sufletul nostru dragostea de viață și de țară, nimic nu e pierdut. Adaug și îndemnul: Sărbătoriți cu bucurie în suflet ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Reporter: prof. Pogan Mihai

Vară şi caniculă. Oameni ce caută un loc răcoros, mai ales în zi de duminică, aşa cum e şi pe Valea Hurezului. De ce s-o fi numind aşa? Cândva, odinioară, pe acele locuri s-o fi rătăcit vreun „hurez”, sau huhurez, cum se mai numeşte acea pasăre de noapte cu strigăte înfricoşătoare; numai că, prin analogie, „hurezul” poate fi o poreclă dată unui doinitor sau unui horitor î mpătimit. Posibil, pentru că locurile sunt mirifice, un peisaj încântător, o dumbravă împrejmuită de păduri de fag şi brad, aşa cum numai la înălţimi în tâlneşti.Pe acele meleaguri m-au purtat paşii duminică, pe 1 august, cu totul întâmplător şi după un drum nu lipsit de peripeţii. Lume multă, aer curat, tot felul de „şatre” cu servire ireproşabilă – şi să mai zici că e criză. Oameni bine dispuşi, ambianţă plăcută întreţinută de numeroase formaţii artistice ce s-au perindat pe scenă. Ca împătimit al muzicii populare, m-am apropiat de scenă, unde am rămas ore de-a rândul, nedezlipit.Şi ce credeţi că am remarcat în mod deosebit privitor la întreaga manifestare artistică­? Trei aspecte fundamentale ale condiţiei românului, manifeste şi în aceste zile destul de grele: vitalitate, permanenţă şi continuitate. Şi să le iau pe rând. Vitalitatea se vede mai ales din felul de a dansa al românului, de unde nu lipseşte „bătuta”, acel joc ce se caracterizează prin izbirea cu putere a pământului, expresie a dominării şi siguranţei, a voinţei de a fi şi a trăi din plin viaţa, trecând peste toate greutăţile. Acest fapt îmi aminteşte de paginile romanului Ion, al lui Rebreanu, unde este descrisă în mod expres hora satului cu aceeaşi semnificaţie: românul se vrea a fi stăpânul locului, făcând din acesta un fel de „axis mundi” – centrul lumii, cum ar zice Mircea Eliade. Flăcăii şi fetele, în iureşul jocului, se vor a fi stăpânii locului, dominându-l şi îmblânzindu-l. Şi se vede acest lucru în orice parte a Ardealului, atât pe Someş, cât şi la bihoreni, sau mai ales la cei din Ţara Zarandului – pentru că a fost prezentă şi o formaţie artistică din Bihor, primită cu entuziasm şi aplauze nesfârşite de spectatorii destul de numeroşi.Cât priveşte permanenţa manifestărilor artistice, am văzut-o prin faptul că pe scenă s-au perindat formaţii cu amestec de generaţii. În acest sens am remarcat interesul de a se implica tânăra generaţie alături de cei mai în vârstă. Incredibil, când vezi un dansator trecut de 70 de ani evoluând pe scenă cu o sensibilitate şi o plăcere marcant vizibilă. Au fost cel puţin două formaţii de muzică populară din zona Aradului cu acest specific. Au îmbinat tradiţiile locului cu dansul şi cântecul popular incredibil. Nimic forţat, nimic făcut din datorie, parcă vrând în acest sens să dea o lecţie politicienilor noştri, ce pentru o pungă de arginţi au vândut ţara străinilor. Românul adevărat îi ignoră pe aceşti venetici şi le arată, dacă vor să vadă, că aici noi suntem stăpânii şi nu banii lor.Dar să-i lăsăm pe aceştia să petreacă în vacanţa parlamentară şi să le spunem că ar fi bine ca politicienii să-şi petreacă vacanţele admirând şi ei aceste manifestări populare autentice, mai frumoase decât întâlnesc ei prin străinătate, pentru că, dacă vor înţelege, aceste manifestări ar fi pentru ei o „lecţie de viaţă”. Şi mă refer aici la cea de-a treia determinantă a spiritualităţii româneşti, continuitatea, aşa cum se manifestă ea la tineret şi la comportarea lui „indolentă” despre care se tot vorbeşte. Ş-apoi, cine îi determină pe tineri să se comporte aşa: să nu înveţe, să chiulească, să mintă, să evite efortul, să copieze: Modelul îl au de la cei de sus, de la parlamentari. De aceea, ori câte reforme s-ar face în învățământ, fără o mentalitate sănătoasă a societăţii, nu se poate face o educaţie adevărată. Nu copiind modele străine se poate face cultură şi educaţie, nu cu promisiuni mincinoase şi indiferenţa conducătorilor. De dimineaţă aud un zvon incredibil: s-au gândit „mai marii” ca în vederea economiilor să mai taie şi alocaţiile copiilor. Şi atunci mai au aceştia încredere în cei ce conduc ţara? Şi atunci ne mai întrebăm de ce atâţia tineri părăsesc ţara? I-am urmărit cu atenţie şi la „târg”. Nu am văzut manifestări nefireşti, mai degrabă jucau şi ei pe scenă cu multă pasiune. Mai mult, l-am întrebat pe un prieten despre felul în care aceştia s-au comportat peste noapte, pentru că ştiu că noaptea este preferata lor. Mi-a spus sincer că au cerut în mod expres să li se pună muzică populară pentru dans şi abia spre sfârşit au pus şi muzică de dans modernă. Veţi spune că erau mulţi de la ţară – nu e adevărat, căci erau mulţi care fac şcoala pe la oraş. Asta numesc eu continuitate: au început să înţeleagă faptul că tot ce e românesc este mai frumos şi mai valoros. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă la ei să vedeţi cu ce plăcere joacă dansuri populare, spre deosebire de dansul modern, când nu se uită la partener, ci undeva, departe, la stele. Şi aceasta este o altă lecţie de viaţă dată stăpânilor ţării, care au uitat că trebuie să avem mare grijă de tineret, pentru că el este cel care asigură permanenţa, perenitatea şi bucuria noastră pe acest pământ. Întoarceţi-vă privirea spre ei până nu este prea târziu !

Simple întrebări

Prof. Pogan Mihai

Luni de dimineață. O nouă săptămână de școală. Cu gândul la vacanța ce va sosi în curând. Hotărât să țin în frâu cât mai mult posibil pornirile rebele ale elevilor înflăcărați de gândul apropiatei vacanțe. Multă agitație pe coridoare, cu elevi retrași de sub biciuirea neiertătoare a ploii. Obsedantă ploaie, ca-n Bacovia. Și dureri de cap în ultima vreme, la propriu și la figurat. Trec mai întâi pe la farmacie să iau un „drog”, doar mă lasă durerea de cap. Mă furișez într-un birou șă beau un pahar cu apă și să înghit „hapul”. Pe fundalul unei discuții lejere, își fac apariția două eleve din clasele mici – a V-a, a VI-a. Ar dori o adeverință pentru obținerea alocației. Gândul crizei nu-mi dă pace și intru in dialog cu o fetiță pe a cărei chip se citea tristețea: vorbe puține, o ținută mai ponosită, capul ușor plecat și o privire grea de gânduri. O întreb de unde e, despre cei trei frați, dacă au salarii părinții și aflu numai lucruri dureroase: mama are de crescut trei copii, a fost părăsită de soț, are un salariu de mizerie de 2-3 milioane. Mă mir, dar nu mai întreb nimic. Intuiesc, fără mari eforturi, că avea nevoie de amărâta de alocație pentru a se descurca toată familia. Iar cei pe care i-am ales, democratic, vin și ne învață ei ce e democrația: protecția celor mari ca să poată fura în continuare, de parcă nu au furat destul. Ei sunt, chipurile, „investitorii”, ei asigură ieșirea din criză. Cine-i crede? Asemenea gânduri mi-au trecut prin cap, privind revoltat și chiar scârbit ce se întâmplă în țara noastră în ultima vreme: am vândut țara străinilor, suntem la cheremul Băncii Mondiale și ei ne dictează. Demnitarii o duc bine-merci, și-au luat partea leului, iar poporul poate să mai rabde, dar până când? Să plătească costurile crizei provocate de hoții de la noi și de aiurea. Cele două fetițe au plecat cu „foaia” în mână, mulțumind spășit. Cu rușine în suflet am părăsit biroul și abia am rostit câteva cuvinte. M-am grăbit la oră, m-am grăbit să fiu alături de copiii pe care încerc să-i învăț să nu mintă, să nu mai copieze, să aibă simțul răspunderii, să aibă caracter, încât generația de mâine să nu mai aibă specimene politice de felul celor din zilele noastre. Și iar mă doare capul, la propriu și la figurat …

Prof. Pogan Mihai

Trist colind 

Cu uimire şi indignare aflu, mai întâi din internet şi apoi de la televiziune, că Ţinutul Secuiesc vrea autonomie. Cum adică ? Să se mai uite puţin prin istorie şi să afle, dacă se fac că nu ştiu, că ei au venit aici şi au fost acceptaţi de români, mai de voie, mai de nevoie. Au convieţuit cu noi destul de paşnic şi uneori folositor pentru ambele părţi şi acum vor să fie stăpâni în grădina altuia, pentru că asta nu este ţara lor, ci este România, ţara românilor. Şi de unde le-a venit ideea, cine-i îndeamnă la aşa ceva: să aibă stemă şi steag, administraţie proprie, la altul în ogradă. Ce tupeu ! Îi susţin, mai întâi, cei din U.E., cu ideile lor promotoare de interese economice în extindere spre est – globalizare. Nu le ajunge „spaţiul vital” şi de aceea se uită peste gard la vecini. Şi vor, nici mai mult, nici mai puţin, să ne cucerească fără război, diplomatic. Secuii-maghiari mai sunt susţinuţi de politicienii noştri care au înrobit ţara cu împrumuturi şi acum ,,capitaliştii” ne pun condiţii, au devenit stăpânii noştri. Inclusiv ideea globalizării ei o susţin şi ne-o impun, iar alături de ea vine sora ei perfidă, autonomia. Ce înseamnă ea e clar: ruperea, sfărâmarea unităţii naţionale conform principiului „Divide et impera”, sau pe româneşte „Învrăjbeşte ca să domini”. I-aş ruga pe fraţii maghiari şi secui să stea cuminţi, pentru că românul e tolerant până la un punct şi apoi ştie să apere ceea ce e al său. Şi va lupta cum ştie el de veacuri să-şi păstreze patria întreagă, o Românie „dodoloaţă”, cum zicea L. Blaga. Dumnezeu să dea mintea de pe urmă politicienilor noştri !!
Prof. Pogan Mihai

Începe şcoala ?

A sosit şi 1 septembrie, dată la care, conform tradiţiei şcolii româneşti, dascălii, aceşti slujitori ai spiritului omenesc, se întorc la datorie. Pe coridoare şi în cancelarie se aud glasuri vesele, odihnite, chiar dacă şi anul acesta canicula prelungită ne-a indispus. Dar despre ce tradiţie vorbesc eu ? Mai respectă cineva azi în şcoală, şi nu numai, ceea ce numim moralitate, continuitate, consecvenţă, perseverenţă – principii fundamentale ale pedagogiei ?! Parcă în mod voit, dar mai ales prin „indicaţiile preţioase” ce vin din Uniunea Europeană, totul e pus sub semnul liberului arbitru, dacă nu lăsat la voia întâmplării sau interesului meschin.. Asta dacă nu ne dau sfaturi politicienii, ce consideră mai nou că a venit şi rândul profesorilor să facă sacrificii băneşti, că doar ne aflăm în toiul crizei. Şi nu ne-o spun direct, cum ar fi omeneşte, ci mişeleşte, tocmai acum la început de an şcolar. Nici mai mult, nici mai puţin, se zvoneşte că şcoala va începe cu zece zile mai târziu, spre bucuria copiilor, dar şi spre satisfacţia unor politicieni care s-au gândit cum să mai facă nişte economii furând din salariul profesorilor. Şi cred că acesta e doar începutul. Sau e şi aceasta o manipulare a profesorilor în pragul alegerilor prezidenţiale, cum s-a mai întâmplat ? Nu mai bine ne spuneau cu cât ne jăcmănesc şi să nu afecteze imaginea începutului şcolii. Cred că am fi acceptat o asemenea formulă, în naivitatea noastră, că doar nu suntem pentru prima dată fraieriți, minţiţi şi umiliţi. Pentru cei de sus nu contează că se perturbă grav programa şcolară şi aşa prea încărcată şi confuză în „alternativele” ei interesate. La învăţământ toată lumea se pricepe şi ce dacă mai stăm puţin pe acasă, fără bani, desigur. Şi asta nu e tot: de la inspectorate se stabileşte pentru fiecare şcoală câte posturi să dispară, tot pentru economii. Şi cei mai afectaţi sunt profesorii tineri, care şi aşa au un salariu de mizerie. Şi mai e ceva sfânt în lumea de azi ? Ne aşteaptă zile triste şi grele, dragi colegi !

Prof. Pogan Mihai

În ultima vreme în Parlament

ul Ţării a fost un adevărat circ. Mai întâi i-a luat cu călduri, după o vară aşa toridă, şi au instalat dispozitive sofisticate pentru aer condiţionat, ca să poată dormi mai bine. Apoi s-au gândit şi la zilele „de apoi”  votându-şi pensii mai mari, ca să

facă faţă inflaţiei, chipurile. Dar grija cea mare sunt viitoarele alegeri, de aceea au

pus la cale o diversiune – cea cu creşterea salariilor profesorilor. S-au condus după principiul „Învrăjbeşte şi domină” – vezi protestele sindicale din aceste zile.

Aşa se prosteşte poporul: noi am votat legea, dar voi ceilalţi n-aţi respectat pe profesori ! – mârşăvii dâmboviţene. Până şi elevii mei au înţeles că aceşti politicieni sunt nişte „panglicari în ale ţării” – cum îi numea Eminescu. Mai bine las la o parte circul lor şi vă reproduc versurile sincere ale  elevei Tol Anamaria din clasa a XII-a C a Grupului Şcolar Industrial Sebiş:

În timp ce …

Pe trotuarul cald privea spre lume,